Si uite-l cum sta intr-un colt ferit de lume pe peronul statiei de metrou. Imi zic sa-i tin companie sa nu se simta singur. Ma apropii si astept o miscare a privirii atintite in pamant. ridicandu-si capul ii vad fata din profil; avea niste ochii albastrii de invidiat si un zambet ironic. Privea mucegaiul de pe tavanul igrasiat. Ma apropii si mai mult si in incercarea de a-l baga in seama il intreb cat e ceasul. Se intoarce catre mine, isi priveste ceasul, imi raspunde cu politete "Este 8:45, cam dimineata pentru o plimbare nu?". Privirea mea ramane blocata timp de cateva secunde asupra fetei acestuia. Un chip divin odata este sfasiat de o intamplare din trecutul lui, trist, dupa acea privire. Cealalta jumatate a fetei tanarului era arsa, arata ca pielea degetelor lasate in apa calda pentru mult timp. Privirea mea i-a transmis acel ceva de care are parte zi de zi: scarba, dispret... . Simtindu-ma prost pentru reactia mea imi cer scuze pe un ton cat mai ingaduitor. ma priveste cuindiferenta si-mi spune doar " e in regula sunt obisnuit". Nu-mi vine a crede cum un chip asa gingas ca al lui ajuns in asa hal. Are vreo saptesprezece ani, cel putin atat i-as da. Ma simt extrem de prost pentru aceasta reactie. Ma retrag ca o tampita cativa pasi mai in spate rezemandu-ma pe perete, privind in gol. Pe parcursul calatoriei cu metroul il priveam cum statea in spate in colt, numai profilul neatins de soarta vazandu-se.
Am reactionat ca oricare om fara minte. Imi pare rau pentru el :-< si cand te gandesti ca exista mult mai multa lume in situatia lui, iar noi ii tratam cu indiferenta.
....................cred ca ma intind un pic in pat, imi voi lasa gandurile sa curga, am invatat ceva azi............................
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu